Spune Herodot ca getii sunt “cei mai viteji si mai drepti dintre traci”, rezolvand astfel pentru noi problema apartenentei etnice a daco-getilor.
Getii sunt o ramura a tracilor, foarte bine. Dar dacii? Sunt un popor diferit? Si apoi, daca getii sunt de neam tracic, dar totusi o ramura deosebita a acestui neam, cand s-a petrecut separarea? Ce limba vorbeau? De unde le vine numele? De cata vreme locuiau ei pe teritoriul tarii noastre unde-i cunoaste Herodot? La aceste intrebari “parintele istoriei” nu ne da raspuns.
Getii erau inca din sec al IV-lea prezenti in tinuturile noastre, informatiile lui Herodot se potrivesc de minune cu cele ale lui Hecateu miselianu. Arheologii au izbutit sa demonstreze existenta, in veacul al IV-lea, a unei culture materiale de tip hallstattian (deci, specifice primei varste a fierului) care se reprezinta unitara pe tot cuprinsul tarii noastre si isi are radacinile intr-un trecut indepartat ce merge pana la inceputurile epocii bronzului. Concluzia pe care specialistii au tras-o pe buna dreptate a fost ca getii nu locuiau numai in Dobrogea, unde ii plaseaza Herodot, ci si in restul Romaniei de astazi si ca ei nu se gaseau aici numai in veacul al VI-lea, ci de mult mai multa vreme.
Nu se stie exact in ce masura populatiile epocii pietrei slefuite(neoliticului) au participat la formarea daco-getilor; e sigur insa ca pe la 1700 î.e.n., la inceputurile epocii bronzului, tinuturile carpato-dunarene erau locuite de o populatie care nu era inca daco-getica, dar din care se vor naste daco-getii. Imprejurarea aceasta ne da dreptul sa spunem ca, momentul aparitiei lor pe scena istoriei scrise, getii se prezentau grecilor ca straevechi autohtoni ai acestui pamant.
Cercetarile istorico-lingvistice au dovedit ca daco-getii sunt unul si acelasi popor. Geograful antic, Strabo, care a trait la cumpana dintre era veche si era noastra, ne spune raspicat ca dacii si getii vorbeau aceeasi limba, iar arheologia ii intareste indirect spusele prin dovedirea unitatii depline a culturii materiale create de dansii. Numele diferit pe care-l intalnim in izvoarele antice se datoreste faptului ca inainte ca neamul daco-getic sa se fi grupat si politiceste intr-o unitate, el era impartit in numeroase triburi ca, de exemplu, mai sus pomenitii crobyzi si trizi. Getii si dacii vor fi fost doua din aceste triburi, mai mari si mai puternice, care si-au impus numele si celortalte. Numele de geti s-a raspandit asupra triburilor din regiunile extracarpatice ale Munteniei, Moldovei sudice si Dobrogei, iar cel de daci asupra triburilor din partea apuseana a tarii noastre (Transilvania, Banat, Crisana, Maramures, poate si Oltenia). Grecii, care au ajuns pe meleagurile noastre dinspre sud si sud- est, i-au intalnit mai intai pe geti si in izvoarele elene acesta e numele mai des folosit. Romanii, mai tarziu, au venit in contact mai ales cu dacii dinspre apus si scriitorii latini folosesc cu predilectie aceasta denumire. Sunt si exceptii, bineanteles, care au cateodata o semnificatie istorica; in general insa, nu trebuie sa acordam prea multa importanta acestei deosebiri de nume. E clar, in orice caz, ca dupa unificarea geto-dacilor sub Burebista, intr-un stat puternic, vechea distinctie geografica intre daci si geti isi pierde orice insemnatate in ochii unui invatat ca Strabo; ii vom urma exemplul si vom folosi fara discernamant denumirile de daci, geti, daco-geti si geto-daci
ca insemnand unul si acelasi lucru.
De unde vin insa aceste denumiri? Iata un lucru pe care nimeni nu-l stie cu certitudine, desi explicatii s-au dat multe. Poate ca numele getilor deriva dintr-o straveche radacina indo-europeana insemnand ‘’a grai, a vorbi’’, cum presupune istoricul si filologul I.I.Russu. Cel al dacilor ar putea, dupa afirmatiile aceluiasi invatat, sa provina dintr-o alta radacina indo-europeana cu sensul de ‘’ a pune, a aseza ‘’. Dar acad. C. Daicoviciu crede mai degraba ca acest nume de popr deriva din cuvantul, presupus numai, dar neatestat in izvoare, * daca, insemnand ‘’ cutit, pumnal ‘’. In care caz am avea de-a face si la daci cu obiceiul de a denumi o populatie dupa arma ei caracteristica. Invatatul bulgar Vl. Gheorghiev e de alta parere; el pune in legatura numele de dac cu cuvantul daos, insemnand ‘’ lup ‘’ in graiul inrudit al frigienilor; in sprijinul acestei ipoteze s-ar putea aduce imprejurarea ca un balaur cu cap de lup apare pe Columna lui Traian ca standard al dacilor.
Care e adevarul, nu se stie. Fara a renunta sa-l cautam mai departe, trebuie sa fim multumiti ca numele geto-dacilor nu s-a pierdut in negura timpurilor vechi.
Datele izvoarelor literare antice si resturile limbii daco-getilor ne dau putinta sa precizam ca dacii faceau parte din marea familie a populatiilor indo-europene. Aceasta familie cuprindea populatii diverse, cu caractere fizice de multe ori diferite, insa vorbind limbi inrudite.
In trecut, cercetarile istorico-lingvistice porneau de la premise ca indo-europenii au fost candva un singur popor, vorbind o limba comuna si avand o patrie comuna. Cercetarile invatatului P.Bosch-Gimpera, tind sa rupa cu acest punct de vedere si sa considere formarea populatiilor indo-europene ca un proces istoric complex, cu o durata de cateva mii de ani, in doua-trei ‘’centre ‘’ teritoriale distincte. De asemenea, se presupune ca diversele populatii indo-europene s-au putut forma in epoci diferite. Problema e inca departe de a fi rezolvata si, evident, nu e cazul sa incercam s-o facem aici. Va fi de ajuns sa amintim ca in epoca bronzului o vasta arie, cuprinzand si tara noastra, era locuita de o populatie indo-europeana, care-i asimilase, sau era sa ii asimileze pe arborigenii neolitici.
Cat era de diferentiata aceasta populatie carpato-danubiano-balcanica, din care se vor desprinde illirii, tracii, si geto-dacii, nu se poate sti cu precizie. Dupa unii, diferentierea dintre traci si illiri are loc abia pe la sfarsitul epocii bronzului, iar desprinderea daco-getilor din masa triburilor trace abia catre mijlocul mileniului I î.e.n. Anumite date privind unitatea culturii materiale in spatial carpato-balcanic in epoca hallstattiana ( prima varsta a fierului ), par sa pledeze pentru aceasta interpretare; pe de alta parte insa, cand stim ca la mijlocul mileniului al II- lea î.e.n. exista o limba greaca arhaica fixata in scris ( asa numita scriere liniara B descoperita in Peloponez si in Creta ), ne vine greu sa ne inchipuim ca au mai trecut aproape 1000 de ani pana ce daco-getii sa devina acea ramura distincta a tracilor pe care o cunoaste Herodot.
Limba daco-getilor
Stiinta limbii, chiar a unei limbi bine cunoscute, vii, vorbite in zilele noastre, e o stiinta grea. Cu atat mai dificila e cunoasterea unei limbi moarte si mai cu seama a unei limbi din care au ramas doar putine si, adesea nesemnificative urme.
Infatisarea si portul geto-dacilor
Anticii nu nascocisera antropometria, masuratorile stiintifice facute pe corpul omenesc. De aceea, la descrieri precise , stiintifice, ale infatisarii daco-getilor in izvoarele vechi literare nu ne putem astepta; doar cateva mentiuni fugare, controlabile prin imaginile de pe Columna lui Traian, de pe monumentul triumfal de la Adamclissi si prin cele cateva statui de daci-produse ale artei romane, ne ingaduie sa reconstituim aspectul fizic al geto-dacilor, dar nu cu amanuntele si exactitatea de dorit.
Triburi geto-dace
Numele de geti si daci, la origine nume de triburi mai mari si mai puternice, s-au impus treptat ca denumiri colective, generice, pentru intregul neam al tracilor nordici.Ele n-au inlaturat insa cu totul vechile denumiri tribale, regionale, care apar destul de des in izvoarele antice, tot asa cum numele de români n-a inlaturat pe cele de banateni, ardeleni, moldoveni, olteni,… Chiar si dupa unirea tuturor, sau macar a majoritatii geto-dacilor intr-un stat, sub o singura stapanire, denumirile tribale continua sa figureze uneori in izvoare alaturi de numele generic.
SUS